SOOO

toate posturile de aici au fost mutate pe * http://ghideonsredemption.wordpress.com *, blog aflat in proprietatea proprie si personala a subsemnatei, am dat cu semnatura.

have a nice life!

cuba

ca pisica mea e un silent begger, cunoscutii si cunoscatorii stiu deja. dar incepe sa devina stresant ca picatura chinezeasca. se pune undeva la picioarele mele si se uita in orice alta directie decat cea in care se afla mancarea. nu miauna, nu tarcoleshte. ma uit la ea, se uita la mine. intre noi cuvintele sunt de prisos. stiu ce vrea. ii intind. ia cu demnitate. nu cere a doua bucata. dar se uita iar la mine. trebuia sa ii zic bin la den, nu cuba…

plec la restante

gata, ma imbrac sa plec spre bucuresti. si imi vine sa zic “spre casa”.

oaia neagra si ciobanul scopit

cum eu functionez pe baza principiilor “ochi pt ochi si dinte pt dinte” si “you show me yours i show you mine”, stau si ma intrebi uneori de ce suna telefonul la 4 dimineata sau in mod repetat si obsesiv in mijlocul dupa amiezei. pt ca nu imi pot aduce neam aminte cand a fost ultima oara cand am dat eu un telefon sa cer cuiva. stiu, stiu, s-a mai intamplat. dar am returnat serviciul chiar inainte sa il cer. si-atunci intrebarea mea e “Asta e cumva un sindrom balcanic, sau de ce cacat mana mea spala maini straine in pisoarul din parcul municipal?!”

Toane de toamna

bai frate, voi ati simtit vreodata ca vine schimbarea peste voi? ba mai rau, ca a venit deja si ca parca vi se salta colturile buzelor pana la o periculoasa intalnire cu lobii urechilor cand auziti bancul meu cu elicopterul? celebrul banc in care un elicopter se prabuseste deasupra unui cimitir, dupa care se descopera 30.000 de victime si cercetarile continua?  de azi dimineata trebuie sa recunosc ca am o logoree si un ras cretin in mine incat imi trag pisica de labe sa se enerveze si sa rad de ea cum da cu piciorusele alea imposibil de adorabile dupa mine de parca ne-am juca de-a rodeo si suntem pe rand, cand eu, cand ea, calul. sau asta era cu taur. nici nu mai stiu. ma rog, ma refeream la chestia cu patru picioare care se prezinta cu sa cand incepe competitia. asa, alea jacta est. ori am inceput subit sa am o parere buna despre dantura pe care o afisez cand rad si eu nu imi dau seama, ori a venit schimbarea si m-a prins inainte sa-mi trag pantalonii.

Aia cu sanatatea

o stim toti pe aia cu “cat timp esti sanatos…”. basically, e un mare cacat. te-a dat afara patronul, pisica e gestanta, prietena e geloasa, parintii si-au luat mainile de pe tine, chiria e prea mare, nu ai nicio tigara in pachet, frigiderul tremura sub povara propriei goliciuni, iti tremura matzu-n tine de foame, ai 2000 de restante si niciun tricou curat. si fix cand termini de revizuit toate chestiile astea, suna telefonul. raspunzi. esti trist, deprimat, vrei sa apara gaura neagra cand ridici capacul veceului si sa te inghita cu pantalonii in vine. persoana de la capatul firului iti ofera un umar sa plangi si tu o iei de buna. incepi sa verbalizezi lista pe care ti-o aranjai in minte. si cand termini, ca si cum ti-ar fi dat cu o ranga fix intre ochi, auzi “cat timp esti sanatos…”.

sa ma cac in sanatatea ta. uite asa. sa fiu obscen si trivial si un porc de caine de om. ce conteaza ca sunt asa? cat timp sunt sanatos…

SO

SO

in seara asta mi-am dat seama ca nu mai sunt funny. eram funny. jur ca eram funny. eram atat de funny candva incat nici nu era nevoie sa rad eu ca sa se prinda ceilalti ca am facut un banc. dar nu mai sunt funny. acum si cand rad eu sa semnalizez bancul nu mai rad ceilalti. ceea ce e naspa. pentru ca e trist sa razi singur. mai ales cand sunt bancurile tale.  deci pur si simplu nu mai sunt funny. mi-a trecut prin cap mai demult sa ma apuc de stand up. bine ca nu am facut-o. va dati seama daca o faceam si intre timp incetam sa fiu funny, asa cum s-a intamplat? as fi dat in faliment.

acum sunt atat de not funny incat rade pisica mea de mine. cu fundul. din politete.

so i’m not funny. anymore.

poem

dă-mi două secole de singurătate

şi am să fac din ele ce mă pricep mai bine

un hexagon de fapte minunate-n care

nu am să stau de eunuc doar eu cu mine

nu mă lasă pradă gândurilor mele

căci de ele fug până mă dor picioarele

de ele adorm mereu doar dimineaţa

şi tot de ele beau până-mi tremură

încheieturile degetelor ca la epileptici

dar dă-mi totuşi două veacuri de singurătate

să spele de pe mine toată vină

că m-am temut la început de ele

vreme de molimă

ascultă cum ninge din cerul de vară

nu cere-alinare acum când nu e

stau singur stingher rătăcit în chemare

şi cerul devine mai gri mai mişel

—————

departe de centru se-adună micimea

călăi îşi cheamă din trupe

pornesc către sud năpădirea spre crupe

şi totul în cale îngroapă-n pământ

—————

nu ştiu ce ai vrut să iei de la mine

sărac sunt am fost şi voi fi

din multele vremurii ce-au fost să se ducă

rămas-am doar eu cu-amintirile gri

—————

n-am haine să-mbrăc acum preacuratul

n-am suflet să-ţi să-ţi fie umplutură

sunt gol dezbrăcat şi lăsat pe o piatră

cu zilele-n jur aruncate pe jos

—————

păcat prea păcat s-a dus tot pe râpă

şi totul a fost doar în capul meu

ţânţarii şi ploşniţele-acum or s-aducă

durerea finală şi dorul de fel

vagoanele cuşetă

viaţa mea e ca un vagon cuşetă. din când în când cineva vine şi închiriază un pat, fără a rămâne vreodată până la sfârşitul cursei.